« Blogger a picat, adio Blogspot | Pagina principala | Terra se topeste, calota polara lipseste »
Incendiu in Rahova
Scris de Alex Sima | 18, 06, 2008
Stil de ziar:
***** Doua femei, mama si fiica, au ramas fara locuinta dupa ce un incendiu a cuprins un bloc din cartierul bucurestean Rahova, la ora 4 dimineata. Pe strada Telita, sirenele pompierilor au rasunat la putin timp dupa ce focul a cuprins un apartament. Toti vecinii au fost si ei evacuati pana la stingerea acestuia, care a durat cateva ore. Cauza preliminara a incendiului, conform celei mai tinere victime, a fost o lumanare scapata pe jos de catre mama sa.
Stil de blog:
***** E ora 3 si ceva dimineata, dar stau la calculator si scriu de zor, cu muzica pornita. Deodata, aud asa, ca o parere, sirene. Mai stau ce mai stau, iar le aud, de data asta mai clar, trecand de zgomotul facut de tastatura si de Maire Brennan. Imi zic ori ca i-a venit cuiva rau de la caldura, ori ca s-au luat pampalaii la bataie dupa meciul de trista amintire.
***** Neinteresant, in orice caz. Dar stai, ca nu trec 30 de minute, si iar le aud. Culmea e ca pareau sa circule prin preajma blocului meu. Invins in cele din urma de curiozitate, ma deplasez pe balcon sa arunc o privire, si vad lumina girofarelor proiectata pe blocul din fata. Hopa, orice o fi, e aproape. Oricum, galagie mare, circulatie ca-n centru’ Bucurestiului.
***** Brusc, vad vreo 2 masini de pompieri deplasandu-se rapid. Plimb frumos privirea panoramand peisajul in directia respectiva, si vad cu surprindere ditamai pacla de fum la nici 300 de metri, iar sub ea niste palpairi a la foc. Nasol moment, daca se extinde, ca astia nu-s la primele abateri de genul asta. Mai multe despre incendii in Rahova, aici, aici, si aici.
***** Imi zic sa iau camera de filmat si sa dau o fuga, dar mi-e lene si am si treaba, asa ca renunt. Se descurca ei si fara mine. Am facut totusi niste poze de la balcon, imediat ce s-a luminat, ca pe bezna nu se intelegea nimic din ele. Le-am pus la Poze.
***** Una peste alta, am avut o experienta de cetatean al unui oras sub bombardament. Sirene de salvare, politite si pompieri din 10 in 10 minute timp de cateva ore, reflectoare la orizont, bezna, fum, foc, incertitudine, iar ca sa puna capac la toate, acum cateva minute, in timp ce scriam articolul asta, a facut ceva explozie foarte aproape de bloc, si am auzit cum a bubuit mai ceva decat un dop de sampanie agitata in lift. Probabil si lipsa de somn isi spune cuvantul, asa ca… pat, pazea ca vin, poa’ sa arda orice.
* Am dat un search sa vad cine a mai prezentat stirea, si vad ca Realitatea a fost pe locul 2. Imi permit totusi sa imi arog primul loc, dat fiind faptul ca ma uitam la ea live.
***** Imi place cum descriu ei incendiile. Acum cateva luni, era vorba de un incendiu puternic, acum e vorba de un incendiu violent. E bine ca nu duc lipsa de apelative. Si inteleg ca trebuie sa isi pastreze relatiile bune cu pompierii, dar incendiul respectiv n-a fost stins in mai putin de o ora in nici un caz. Poate in mai putin de o ora de la sosirea ultimei masini de pompieri. M-am uitat timp de 2, 3 ore in directia respectiva, si se vedea mereu o flama scotand capul gingas pe geam.
Subiecte: Media, Peripetii, Stiri, TV, ziare | 2 Comentarii »
![Validate my RSS feed [Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png)

18, 06, 2008 la 9:09 am
[...] Iata pozele pentru postul cu incendiul: [...]
28, 10, 2008 la 8:24 pm
Eu eram acela care am dat pe femeie jos si inca 3 caini care i am scos din casa restul de 4 au murit….si asta nu e nimic la ce fel de lume traieste in romania si ce masuri de protectie isi i au impotriva unor situati extreme…