« Titlu sexy: Scoala Nationala de Jurnalism pentru Tineret | Pagina principala | Oare cum e la GreenVista? »
Lucian Mindruta, daca ti-ar lua casa foc…
Scris de Alex Sima | 06, 09, 2008
***** Am ales sa continui povestea intr-un haos total din punct de vedere al liniei timpului, dar ordonand intamplarile dupa cat de puternic mi-au ramas in memorie. In tabara organizata de ANT am avut ocazia sa vad indeaproape anumite personaje de basm si sa cunosc felul in care vad ele jurnalismul si profesia de jurnalist.
***** Asa se face ca am ajuns acum la cel din urma conferentiar, nenea Lucian Mindruta zis si Mandruta, cunoscut si sub apelativul Manuta, care a intrat in incapere cu zambetul pe buze si cu Macul la subsoara. Trebuie sa recunosc, a fost cel mai bun partener de dialog pe care l-am avut, poate si prin felul sau de a fi. Jovial, ironic, non-conformist, nu-i dadeai mai mult de 35 de ani celui ce are deja 3 copii si s-a nascut in 1967. Il stii bine, l-ai vazut de multe ori la televizor. Prezinta Observator la Antena 1. Mai si scrie uneori. Dar il cunosti?
***** Omul a sosit cu temele facute, chiar daca pe sistemul copy-paste. Adica a venit pregatit cu o prezentare de pus cu proiectorul, dar putini din incipientul public adulator au observat ca aceasta nu fusese special creata pentru intalnirea asta si ca era cam batraioara. Litere mancate sau inversate prin textul ce acompania niste poze ciudatele, ma rog, n-am zis nimic… Important era mesajul si felul in care era prezentat. Daca e sa-i dau Lucianului ce-i al Lucianului, atunci o sa-i recunosc abilitatea de a-ti intra pe sub piele. Daca nu esti atent, daca il vezi pentru prima oara, daca nu stii nimic despre trecutul lui, ai mari sanse sa fii subjugat de discursul sau. Banuiesc ca asta e si motivul pentru care e prezentator de stiri. Are un sarm deosebit.
***** Poate cea mai importanta (prin prisma intamplarilor) propozitie spusa de el, prin care s-a autocaracterizat perfect, a fost asta:
Intotdeauna este ceva naspa in spatele scenei.
***** Cum s-a ajuns aici? Simplu. A trebuit mutat un banner ca sa poata vedea toata lumea peretele pe care era proiectata prezentarea lui Mindruta. In spatele mesajului publicitar erau adunate cateva zeci de scaune.
***** Am vazut o mostra din ce e in spatele aparentei firi blande a lui Mindruta destul de curand dupa ce s-a incheiat mutarea, prilej cu care a sosit si proiectorul, ca am uitat sa precizez ca era pe drum si nu la fata locului.
***** Mindruta, catre baiatul care il adusese:
– Te ocupi tu sa-l instalezi?
– Da.
***** Trec 2 minute, timp in care s-a intors cu spatele la scula. Apoi vede cu coada ochiului o miscare si izbucneste:
– Ce faci acolo? De ce umbli in calculatorul meu? Ti-am dat eu voie? Nu stii ca nu e frumos sa umbli asa fara sa ceri voie inainte? Am lucruri personale acolo. Si asta e Mac, nu e un laptop normal, se instaleaza simplu. Ia mana de acolo, lasa-ma pe mine.
***** Sa ma crucesc, nu alta. Pai bine bre, de ce l-ai pus pe el sa il instaleze daca era asa simplu si cum era sa o faca fara sa umble in calculatorul tau? Aud? In principiu, nici mie nu-mi place sa-si bage altcineva manutele in lucrurile mele fara permisiune, dar prin ceea ce ai spus, i-ai dat voie sa o faca. Si reactia te-a tradat. Pentru cateva secunde, masca s-a crapat.
***** Am auzit apoi povesti nemuritoare, acompaniate de mirifica prezentare. De exemplu:
– Am fost dresat de vreo cinci ori. La SOTI am invatat sa-mi placa numai taranistii si liberalii, m-am mutat la Sarbu unde am invatat sa-mi placa numai stirile senzationale.
***** Cu alte cuvinte, omul nu prea are convingeri personale bine definite si cuvantul mercenar s-ar potrivi poate mai bine intr-o descriere decat “animal dresat”.
– Jurnalismul se reduce la comercial si audienta si nu se mai pune accentul pe celalte lucruri pe care le invatam la scoala.
***** Si cand te gandesti ca distinsul domn Mindruta este profesor la FJSC.
E mai bine profesor, ca nu-ti da nimeni tema,
spune profu’ in interviul luat acum 2 zile.
***** Am invatat si cele 3 teste care trebuiesc trecute de un eveniment ca sa ajunga stire: al berii, al babei si al camerei de filmat. Daca poate fi povestit diseara la o bere este ok. Daca o baba poate sa vorbeasca despre el e ok. Daca poate fi vizualizat sub forma unei scene dintr-un film atunci e ok. Ok, v-ati prins ce si cum. Eu insa ma intreb ce ne-am face daca s-ar da la televizor numai stiri ce pot fi povestite la bere sau intelese de babe.
***** Spre deosebire de ceilalti invitati, Mindruta cerea intrebari. Dialoga cu cei din sala. Dadea sfaturi. Pana in clipa in care cineva l-a intrebat ce parere are despre accidentul aviatic petrecut in 1995 si despre scandalul pe care l-a provocat atunci filmarea sotiei pilotului care nu stia ca acesta e mort. Daca nu stiti despre ce e vorba, ea a aflat de deces chiar de la reporter, care in prealabil ii spusese ca vrea sa se documenteze pentru un reportaj despre piloti si familiile acestora. Dupa ceva timp, i-a zis-o scurt: “Dar stiti ca sotul dumneavoastra a murit in accident acum cateva ore?” si a continuat sa o filmeze. Apoi reactia ei a fost data la stiri.
***** Raspunsul lui Lucian Mindruta a socat audienta:
– Eu am fost pe vremea aceea editorul stirilor, eu am fost cel care l-a trimis acolo pe reporterul respectiv cu sarcina precisa de a face asta. Eu am ales sa dam inregistrarea pe post.
***** Liniste totala. Se uitau toti nauci la omul ce zambea prietenos, cu camasa roz si o seninatate tulburatoare.
– Dupa scandal, reporterul respectiv a fost dat afara, desi am incercat sa ii iau apararea,
a mai punctat jurnalistul.
***** Mie, o singura actiune mi se parea corecta. Daca tot ai ales sa faci orice ca sa obtii rating, atunci mergi pana la capat. Sustine-l pe cel caruia i se sparg oalele in cap, da-ti demisia si asuma-ti responsabilitatea. Dar lumea nu stia adevarul atunci. Era nevoie de un tap ispasitor si s-a gasit unul repede. Aici nu e ca in armata. Aici iti spune seful “omoara (sufleteste) un om”, iar daca vrei sa avansezi sau sa nu fii dat afara, o faci fara sa te gandesti sa contesti ordinul respectiv. Spui ca te-ai luptat mult ca sa nu fie dat afara, cand tu ai fost cel care l-a trimis acolo, cand tu ai fost cel care i-a pus arma in mana si i-a spus “trage”. Tu trebuia sa patesti asta, nu el. Dar ca in orice domeniu, prietenia cu sefu’ te poate salva. Si realizez cat de mult gresesc atunci cand ma astept la un curs de actiune onorabil de la un om care a renuntat la etica si moralitate.
***** Intrebat apoi de ce nu a repetat isprava, mandrul Mindruta socheaza din nou prin franchete:
– Dar am facut-o. Si eu sunt pilot. Si cand instructorul meu a murit in accident, eu m-am dus sa-i anunt familia si am luat si o camera cu mine.
***** Chestionat daca a filmat totul, a raspuns afirmativ. Pe urma zice alta minunatie… i-as spune perla, daca n-ar fi ceva murdar:
Dar n-am dat filmarea pe post pentru ca eram implicat personal.
***** De aici eu inteleg ca e ok sa profiti de pe urma celor pe care nu-i cunosti, sa-i joci in picioare fara scrupule si sa sugi din ei audienta. Doar atunci cand e vorba de apropiati, ei isi merita calificativul de oameni si inceteaza sa mai fie considerati obiecte folosite pentru indeplinirea unui scop. Nu inteleg de ce a luat camera. Si ma intreb cat a stat sa se gandeasca pana sa decida daca sa dea pe post sau nu ceea ce surprinsese. Daca a ales sa nu o faca, mai are totusi un strop de integritate. Insa mai exista posibilitatea ca, de data asta, sa nu ii fi fost aprobata difuzarea de teama unui nou scandal.
***** Scrii la Dilema Veche si pretinzi ca ai in tine porniri de intelectual. Se vede din felul in care vorbesti ca nu esti baiat prost, ba dimpotriva. Scrii la Jurnalul despre bloguri de prin 2005, 2006, mai mult sau mai putin in ton cu articolul relativ recent al lui Tuca, care din cauza asta si-a pus in cap toti blogerii si s-a pricopsit cu un Google Bomb pentru onanist. Spui convins:
cele mai multe bloguri se vor inchide in momentul in care autorii isi vor gasi o slujba adevarata. Cele ale jurnalistilor vor atrage public, pentru ca ei atrag public, asta fiind slujba lor adevarata. Iar bani multi vor face acelea care pot atrage public premium. Ca sa vi-l descriu exact, asta e cel care citeste, nu scrie.
***** Si apoi persisti in a atrage atentia lumii si a arata ca nu prea ai treaba cu tehnologia asta noua. Nu poti nici sa spui ca nu ti s-a atras atentia la vremea respectiva.
***** La Jurnalul National si la Antene (Antena 1 si Antena 3) pe site, se pun poze scanate din Playboy, se incearca o copiere a siteului Pitzipoanca.org, se scrie prost (in sensul ca nu s-a ales sa se faca un tabloid online, dar de calitate, ci doar se incearca, fara spor, un fel de clonare a retetelor de succes ale altora), se afiseaza jdemii de bannere, se pot gasi 60 de erori de CSS si 900 de erori de HTML. Variantele pentru internet nu au nimic de a face cu calitatea din offline (Sa-mi mai zica mie CTP ca se investeste la fel de mult in redactiile online… dar o sa revin cu subiectul asta mai incolo). Iti asociezi imaginea cu porcariile astea si mai mult decat atat, le aprobi, pentru ca fac “audienta”.
***** Pe blogul Andressei am dat peste un comentariu in care cineva lasa sa se inteleaga ca Esca si-a construit cariera pe cazul cu accidentul de la Balotesti. Ciudat sau tipic?
Eu sunt un pic cinic. In ‘90 eram pe teren in fata unui om care voia sa-si dea foc iar eu i-am zis: arunca mai repede benzina pe tine ca mai am doar 5 minute de filmare, ma lasa bateria.
***** Atitudinea asta te reprezinta.
***** Culoarea ta preferata e albul, spui ca vrei sa gasim o racheta care sa ne scape de planeta asta si iti place Voltaire. Atunci… de ce? De ce te folosesti de colegii si subalternii tai? De ce incerci sa dai impresia ca esti jurnalist desi negi asta spunand ca nu te mai consideri jurnalist ci PR-ist, din moment ce iti petreci timpul mai mult in alt domeniu decat in jurnalism: “Cand traiesti din altceva, nu prea mai esti jurnalist”? De ce joci teatru si nu iti asumi propria personalitate, asa cum face Diaconescu, care macar nu se sfieste sa recunoasca in public ca el cauta intai de toate sa castige bani?
***** Ca sa atragi atentia? Ca sa ai mai mult de 19 cuvinte in pagina ta de pe Wikipedia? Ca sa ti se updateze profilul de om faimos? Ca sa castigi mai multi bani decat acum? Pentru ca in filosofia ta de viata omul nu merita mai mult? Pentru ca iti privesti semenii ca pe niste trepte? Care e adevarul din spatele mastii? Daca maine ti-ar lua casa foc si copiii tai ar fi inauntru, i-ai scoate imediat sau ai lua camera si ai filma? Daca poimaine ar lua foc casa altcuiva, ai face aceeasi alegere? Daca peste 20 de ani, copiii tai ar face ce faci tu acum, ai fi mandru de ei?
***** Sper ca de ziua ta, peste 9 zile, sa primesti cadou putina moralitate. Ai nevoie de ea. Si imi doresc sincer, chiar mai mult decat asta, sa nu devii un model pentru cei carora le esti profesor.
Prescurtari:
SOTI = Societatea pentru O Televiziune Independenta
FJSC = Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii
ANT = Autoritatea Nationala pentru Tineret
HTML = HyperText Markup Language
CSS = Cascading Style Sheets
LT = Manuta Trista
Subiecte: Amintiri, Bloguri, Execrabil, Ganduri, Media, Personal, Siteuri, Stiri, TV, ziare | 8 Comentarii »
08, 09, 2008 la 1:52 am
Domnule, genial post. Esti foarte tare. Iar faza cu adresarea la persoana a doua este cireasa de pe tort. Felicitari pentru ca ai reusit sa-i surprinzi atat de bine felul de a fi al acestui Mandruta. N-am stiut ca el a fost cel care a organizat treaba cu sotia pilotului. Huo Mandruta.
08, 09, 2008 la 11:52 am
Daca te gandesti bine, lucrurile puteau evolua altfel. El sa fie inca la ProTV, accidentul sa se petreaca acum, iar tu sa fii reporterul trimis.
Te-ai fi dus?
10, 09, 2008 la 11:32 pm
Daca Zoom mi s-a adresat mie (sunt reporter la PRO TV), as vrea sa-i raspund: Niciodata, niciodata nu as fi facut un asemenea lucru. Din fericire am venit la proteve cu ceva experienta. Nu ma arunc niciodata in asemenea “greseli jurnalistice inumane”. Inca o data Huo! Mandruta.
11, 09, 2008 la 12:11 am
Raspuns corect. 🙂
Iar acum ii intreb pe ceilalti. Voi v-ati fi dus? Daca da, de ce? Daca nu, de ce?
19, 09, 2008 la 9:40 pm
[…] Lucian Mindruta, daca ti-ar lua casa foc… […]
14, 10, 2008 la 7:27 pm
[…] Lucian Mindruta, daca ti-ar lua casa foc… […]
19, 11, 2008 la 9:41 pm
mie mi se pare inuman sa faci bani smulgand lacrimile oamenilor care se uita la tv. sa prezinti tot felul de cazuri care fac audienta dar pe cea mai mare parte din telespectatori ii oripileaza nu cred ca mai poate fi trecut la jurnalism. spunetii oricum dar nu asa. sa vezi intr-o editie de stiri numai accidente si babe violate nu mi se pare informarea telespectatorului. emisiunile gen “surprize surprize”, “dansez pentru tine” storc lacrimi si fac o audienta cu mult peste celelalte emisiuni. bineinteles ca oamenii se bucura pentru ca au batut tot si au facut super-audiente dar de oamenii care sunt tratati ca niste ursi de balci nu spune nimeni nimic? ei sunt plimbati prin fata oamenilor pentru a arata suferinta prin care trec si pentru a face audienta. e pur si simplu inuman
11, 03, 2009 la 7:15 pm
[…] 4. Daca nu imi stiati parerea cu privire la Mandruta si la modul in care stie omul sa profite de circ, foarte rau. Dar azi ma incearca remuscari, pentru […]