![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« The Bad Lieutenant: Port of Call – New Orleans | Pagina principala | A Christmas Carol 3D (concurs) »
Vicky Cristina Barcelona
Cronica postata de Adrian Diaconescu | 16, 12, 2009
Film: Vicky Cristina Barcelona
A aparut in anul: 2008
Cunoasteti genul acela de filme care au o distributie atat de stralucita, un regizor atat de sclipitor, o poveste atat de apetisanta incat stii dinainte ca nu se vor putea ridica niciodata la inaltimea asteptarilor dinainte de vizionare si vei fi dezamagit crunt de produsul final? Ei bine, filmul de fata nu face parte din genul acela de filme. Are o distributie care iti taie rasuflarea, are un regizor triplu oscarizat si unul din marii clasici ai istoriei cinematografiei, are o poveste foarte atragatoare si cu toate acestea te surprinde minut dupa minut, scena dupa scena, cadru dupa cadru, lasandu-te la finalul celor doar 96 de minute cu o injuratura intre dinti pentru Woody, care n-a fost si el in stare sa faca visarea sa dureze macar vreo doua ore.
N-o sa fac prea multe referiri la desfasurarea actiunii, nici macar n-o sa ma lansez acum in controverse legate de valoarea muncii lui Woody Allen, care parca in ultimii 15 ani se incapataneaza sa lanseze 2-3 filme modeste si apoi o capodopera, motiv pentru care mi-e si putin teama sa vizionez ultimul film al lui, Whatever works, lansat parca prea aproape de Vicky Cristina Barcelona.
O sa insist insa asupra detaliilor, acelor elemente de esenta care fac filmele lui Woody Allen(sau cel putin o parte din ele) atat de savuroase, atat de electrizante, atat de bine infipte in realitate, dar in acelasi timp creatoare a unei atmosfere de basm. In primul rand, referindu-ma la distributie, pot sa spun cu oarecare surprindere ca niciunul din numele mari nu dezamageste. Ba dimpotriva, Scarlett Johansson dovedeste inca o data ca sub bagheta lui Allen se simte cel mai in largul ei (va mai amintiti ‘’Match point’’?) , Penelope Cruz imi dovedeste ca uneori, desi doar cu putine ocazii, baietii din Academie mai dau Oscaruri si cui merita, nu numai cui e political correct, iar Javier Bardem sclipeste intr-un rol care ii vine manusa.
Revelatia insa vine din cu totul alta parte, si anume de la noul pariu al lui Allen, cea care practic detine cel mai important rol in film, dar care intotdeauna la enumerarea distributiei filmului ramanea pe la urma. Rebecca Hall este numele ei, iar cariera ei premergatoare acestui film este sublima, dar lipseste cu desavarsire. Motivele pentru care aceasta, desi are 27 de ani, corp de fotomodel si talent actoricesc cu carul, nu a fost distribuita practic in nimic important pana in anul 2008 ma depasesc intrutotul. In schimb, motivele pentru care Woody Allen i-a incredintat rolul principal in acest film sunt evidente. Este naturala, verosimila, reuseste sa creeze o antiteza perfecta cu Scarlett Johansson, si chiar are momente in film in care ii fura acesteia prim planul, ceea ce de pe la ‘’Lost in translation’’ incoace n-a prea reusit nimeni.
Trecand peste distributie, primul lucru care face acest film atat de bun este atmosfera. Si aici intra toate acele amanunte pregatite cu o minutiozitate de care numai Woody Allen e capabil, amanunte care, desi sunt in mod evident puse la punct cu foarte multa atentie, par atat de naturale pe pelicula. De la cladirile si monumentele Barcelonei, peisajele rurale catalane, pana la restaurantele in care simti murmurul si atmosfera specific latine, si incheind cu coloana sonora care imbina instrumentalele splendide de chitara cu sunetele traditionale catalane si cu superba muzica clasica a lui Isaac Albeniz, totul este slefuit in asa fel incat niciun detaliu sa nu fie uitat si toate elementele sa formeze un puzzle care da nastere unei atmosfere de basm, de reverie, o stare boema de care nu vrei sa te rupi cu niciun chip.
Referitor la subiect, cum spuneam si mai sus, n-o sa dezvalui prea multe, doar ca filmul exploreaza natura iubirii ca pasiune si realizeaza niste relatii extrem de surprinzatoare, dar verosimile si pasionale, ajungandu-se si, asta e singurul lucru pe care vi-l dezvalui, la un triunghi amoros extrem de reusit.
Bine, bine, o sa ma intrebati, dar daca e atat de bun de ce i-ai dat doar 9, si nu 10? Pai pentru ca, desi l-am ridicat pe un soclu atat de sus, filmul are si cateva puncte slabe, care desi nu scad foarte mult din valoarea unitara, lasa loc de obiectii din partea carcotasilor. Asadar, la puncte slabe as pune in primul rand finalul, care desi este tipic pentru filmele lui Woody Allen, nu poate sa nu te enerveze putin. Apoi, din punctul meu de vedere, personajul lui Penelope Cruz, desi este interpretat magistral de catre aceasta, este insuficient dezvoltat si nu primeste atentia pe care cred eu ca ar fi meritat-o. Ar mai fi fost ceva, dar ma opresc aici pentru ca una peste alta, filmul, desi nu este cel mai bun al lui Woody Allen, cel mai bun al deceniului, cel mai bun al anului 2008, este cu siguranta un film de vazut.
A, si inca ceva, pentru ca stiu ca o sa cautati cu disperare coloana sonora dupa ce o sa vedeti filmul, melodia de la inceput si sfarsit se cheama’’Barcelona’’, este interpretata de Giulia y los Tellarini, iar pe langa aceasta mai cautati si Paco de Lucia cu ‘’Entre dos aguas’’ si orice de Isaac Albeniz. Vizionare si ascultare placuta!
Subiecte: Filme | 1 Comentariu »
17, 12, 2009 la 6:23 pm
Regizorul “Ponyo – Ponyo on the Cliff by the Sea” este Hayao Miyazaki.