![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Shutter Island | Pagina principala | Cesky Sen (Czech Dream) »
Alice in Wonderland
Cronica postata de Stefan Toma | 09, 03, 2010
Film: Alice in Wonderland;
A aparut in anul: 2010;
Povestile pe care le citim sau care ne sunt citite atunci cand suntem mici, isi pun cu siguranta o amprenta puternica pe caracterul nostru de cititori, modelandu-l intr-o forma sau alta. Multi dintre noi isi amintesc cu placere atat de basmele romanesti precum Greuceanu ori Praslea cel Voinic si Merele de Aur dar parca tot mai mult ne faceau cu ochiul povestile de peste granita (cel putin mie imi faceau) precum cele maiestrite de Fratii Grimm, Hans Andersen ori Lewis Carroll. Nu exista nimeni care sa ne puna oprelisti in calea visarii, insa odata cu varsta, locul acesta atat de special al copilariei tinde sa se piarda intr-un con de umbra. Dar filmele si cartile de care am avut parte atunci cand visarea inca era un punc t forte, nu s-au dus cu totul din amintiri (din fericire) si ori de cate ori suntem prea obositi si simtim nevoia de a ne desparti putin de lumea asta concreta si palpabila, ne dau cate o mana de ajutor ingaduindu-ne pret de ceva timp sa ne pierdem din nou in lumea in care totul e posibil.
Alice in Wonderland este probabil una dintre cele mai citite si rascitite povesti ale copilariei, si iata ca nici dupa multi ani dupa ce a fost pusa la loc pe raft nu se lasa neatinsa (intr-o forma sau alta). Recent am avut-o de citit pentru un seminar de la facultate iar fatetele si substraturile nebanuite si multiple pe care mi le-a aratat, s-au infatisat inaintea mea precum un secret bine ascuns, ingaduit doar celor trecuti de varsta copilariei (insa nu cu mult). Alice in Wonderland este cu mult mai mult decat o poveste insa nu are rost ca un copil sa stie de placerea autorului de a desena fetite in ipostaze pseudo-erotice. Nu acum, cel putin.
Revenind insa la film, caci despre el este vorba, Tim Burton a vrut sa faca mai mult decat o alta adaptare a povestii si a impins barierele mai departe, descriindu-si filmul ca un sequel al celor doua carti (Alice in Wonderland si Through The Looking-Glass). Folosindu-se de personaje familiare primei ori celei de-a doua carti precum Palarierul nebun, Iepurele de martie, gemenii Tweedledee si Tweedledum sau Omida, regizorul a izbutit sa strecoare pe marele ecran o suita de personaje familiare, carora le-a fost adaugata un strop de magie a la Burton. Acesta este probabil unul dintre cei mai aclamati regizori ai marelui ecran, printre capodoperele sale numarandu-se adevarate pietre de hotar ale industriei precum Edward Scissorhands, Beetlejuice, Charlie and The Chocolate-Factory (adaptare dupa povestea omonima a autorului pentru copii, Roald Dahl) ori mai recentul Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street. Ce au in comun aceste filme pe langa prezenta lui Burton? Raspunsul este simplu: Johnny Depp. Prietenia dintre cei doi este un binecunoscut lucru in cinematografie iar produsele muncii lor comune nu au rezultat doar in povesti extrem de bine jucate dar si in tipetele publicului ca vrea mai mult din acest tandem mirific. Iar pe langa Johnny Depp care interpeteaza rolul Palarierului nebun, Burton a mai invitat-o in productia sa pe o alta colaboratoare (ceva mai recenta, ce-i drept), pe numele ei Helena Bonham Carter, in rolul de Reginei Rosii. In cazul acesteia trebuie precizat ca personajul lui Carter este un mix intre Regina de Inima Rosie (din prima carte Alice) si Regina Rosie (din a doua carte Alice).
Insa i-am elogiat atat pe Tim Burton si Johnny Depp si nu am reusit sa spun cate ceva si despre celelalte personalitati distribuite aici. Anne Hathaway este Regina Alba, conducatoarea castelului Marmoreal, care este extrem de precisa in gesturi, eleganta, as putea spune chiar sclifosita (in anumite circumstante). Aceasta asteapta ca Alice sa se intoarca in Wonderland pentru a isi putea adjudeca mult ravnita coroana, ce se odihneste pe capul diform al Reginei Rosii. Pisica Cheshire nu putea lipsi iar modul in care este ilustrata este pur si simplu uimitor. Stephen Fry (the Stephen Fry) ii imprumuta vocea si o face in stilu-i caracteristic (cei care nu stiti cine este Fry, cautati pe YouTube “Tony and Control” si il veti vedea pe Fry alaturi de partenerul sau de odinioara ce acum a devenit un apreciat doctor … pe micile ecrane). Omida este interpretata de Alan Rickman (inconfundabilul) ce ii da o alura profetica si grava vocii acestei creaturi care fumeaza precum turcii.
Filmul are premiera pe 5 martie si este disponibil in cinematografele din Romania in toate formatele posibile, acestea fiind : 2D, 3D si IMAX (probabil lucrul acesta datorandu-se in mare parte schimbarii distribuitorului filmelor Walt Disney in Romania).
Dupa cum spuneam mai sus, Burton isi plaseaza filmul cu peste 10 ani de la intamplarile din ultima carte care a avut-o protagonista pe Alice. Aici, Alice Kingsleigh (Mia Wasikowska) are 19 ani si s-a transformat deja intr-o domnisoara in adevaratul sens al cuvantului. Fugind insa de la propria logodna, speriata fiind de perspectiva unei intemnitari maritale atat de timpurii dar si atrasa de catre iepurele imbracat in jiletca (caruia mai tarziu ii aflam numele: Mc Twisp) ce a intrigat-o inca din prima carte, Alice se gaseste din nou in camera cu mai multe usi si o cheie. Povestea urmeaza cursul clasic trasat de primul volum pana cand Burton isi lasa personajele sa se desfasoare dupa bunul plac. Se pare ca doza de nebunie caracteristica atat personajelor dar si intamplarilor s-a mai diminuat (insa nu cu mult) iar acum toata suflarea din Wonderland (devenit acum Underland) respira acelasi aer al revolutiei impotriva regimului Reginei Rosii. In mod curios, persoana care lipsea precum piesa dintr-un puzzle neterminat este chiar Alice (puzzle-ul cu pricina numindu-se Oracol, in care sunt ilustrate toate zilele din Wonderland – precum si cea mai asteptata dintre acestea, ziua Frabjous, ce in care Regina Alba va fi reinscaunata). Cu ea acolo, nu mai trebuiesc facute decat cateva lucruri si reinscaunarea Reginei Albe poate avea loc (cateva lucruri pur formale, precum batalia cu o creatura imensa pe nume The Jabberwock). Insa precum intotdeauna, lucruri ciudate se intampla si intamplarile deraiaza de la cursul normal (putin ironic spus aici).
Animatiile sunt mirifice insa pentru cineva care a vizionat cu inima saltand filmul Avatar, efectele grafice din Alice a lui Burton nu par la fel de “wow”. Cu toate astea, daca ai putea uita ca James Cameron a ridicat stacheta in domeniul efectelor si te-ai putea concentra exclusiv pe imagistica lui Alice, ai observa ca si aici se face o treaba extrem de buna si placuta ochiului. Filmul pastreaza ritmul alert al cartilor insa mai face din cand in cand cate un popas, staruind asupra unei scene ori unui personaj. Umorul este de buna calitate si vine din partea fiecarui personaj. Fie ca este comic de limbaj (vezi Palarierul nebun), comic de situatie (arborat in special la curtea castelului Reginei Rosii) ori comic pur si simplu imagistic (dimensiunea capului lui Reginei Rosii si a curtenilor sai) – comicul este prezent in forme variate peste tot (chiar si intr-un mod total neasteptat – la sfarsit filmului; va las pe voi sa judecati daca e de bun sau de prost gust, mie mi s-a parut in plus). Diverse anecdote reminiscente cartilor apar, cea mai des reiterata fiind intrebarea Palarierului: “De ce este un corb asemeni unui birou de scris?” sau o alta replica apartinand tot acestuia, anume “Investighez lucruri care incep cu litera M”. Nici Alice nu se lasa mai prejos si ne incanta de la inceput cu o sintagma celebra din prima carte – “Curious and curiouser”.
Exista cateva puncte forte ale filmului pe care insa nu vi le voi dezvalui pentru a nu va strica surpriza. Indreptandu-ma din nou catre actori, trebuie sa remarc jocul fara cusur al lui Johnny Depp (care isi aduce aici si putin din alura lui Jack Sparrow) si energia lui Helena Bonham Carter, energie care face personajul sa para mult mai credibil si mai dezechilibrat pe linia dintre nebunie si sanatate mentala (le-am pus asa pentru ca se afla mai mult in prima parte). Anne Hathaway face treaba buna in rolul Reginei Albe si reuseste sa induca spectatorului impresia aceea de fiinta de portelan, intagibila (intr-o masura), pana cand o dau de gol grimasele dezgustate care contraseaza minunat cu alura pe care personajul sau vrea sa o etaleze. Mentionez din nou vocile actorilor Stephen Fry si Alan Rickman, care dau savoare inconfundabila povestii. V-ati putea amuza singuri daca v-ati gandi la Snape in timp ce Omida vorbeste sorbind cu sete fum din narghileaua mereu aprinsa. Singurul actor care nu m-a convins 100% este chiar Mia Wasikowska, interpreta lui Alice. Sa fie oare lipsa de experienta ori rolul solicitant ? Nu stiu. Ceva insa, a lipsit din interpretarea ei.
Concluzionand, Alice in Wonderland este un film incarcat cu magie, dedicat atat celor mari cat si celori mici. Cu toate cele spuse mai sus, in cazul meu a fost sub asteptari. Un film care cu siguranta trebuia sa fie mai lung cu vreo ora si ceva. Va las insa pe voi sa decideti daca filmul lui Burton intra in galeria clasicilor ori va ajunge pe un dvd prafuit in raftul cu filme.
Subiecte: Filme, The Light Cinema | 1 Comentariu »
15, 03, 2010 la 10:40 am
Raspunsul la concursul de saptamana aceasta este Kevin Smith.