![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Up in the air | Pagina principala | Dr. Parnassus »
Avatar
Cronica postata de Alex Sima | 14, 01, 2010
Film: Avatar;
A aparut in anul: 2009;
A fost fara indoiala filmul caruia i s-a facut cea mai multa publicitate in ultimii ani. Incepe sa fie considerat filmul cu cele mai bune efecte speciale. In mod sigur va primi numeroase premii. Insa dupa ce l-am vazut am ramas cu o impresie ciudata, pentru ca mi s-a parut a fi, din punct de vedere al scenariului, un colaj de cliseuri si multa, foarte multa, predictibilitate. A fost cu adevarat un film spectaculos, un film cu mult bling-bling, insa putea fi mai mult de atat. L-am simtit indreptat spre profit, in dauna calitatii, la fel cum am facut-o si cu numeroare productii din domeniul jocurilor in ultimii ani. Nu ma intelegeti gresit, am vazut filmul in 3D. Iti taie rasuflarea uneori. Insa daca efectele speciale lipseau, si daca nu i se facea atata publicitate, nu cred ca ar mai fi avut atata succes. Avatar e cel mai bun exemplu de film la succesul caruia nu au contribuit povestea si jocul actoricesc, ci alte componente, multe dintre ele nefiind cele la care ne gandim atunci cand ne propunem sa judecam valoarea unei productii cinematografice.
Spuneam ca Avatar e o colectie de cliseuri. Si din pacate am simtit asta de nenumarate ori, nu numai pasager. De fapt, cred ca unele sunt mai mult decat cliseuri, sunt “inspirari” directe din alte filme, carti sau jocuri pe calculator. Evident, nu toate ideile ii apartin regizorului James Cameron. Si nu e vorba numai de situatiile in sine, ci de caracterele prezentate. Uneori, vezi cum se combina in fata ochilor tai o situatie previzibila cu o actiune a unuia dintre personaje, si te gandesti clasic: WTF? Stiu ca am mai vazut asta si in alte filme, dar nu e deloc realistic. Mai exista o posibilitate, dar mi-e teama de ea: ca Avatar e un film bun, insa nu am facut parte din publicul tinta caruia i s-a adresat. E si asta o idee, insa problema cu ea e ca daca vrei sa faci parte din “colectiv”, atunci trebuie sa renunti la a te mai uita la multe alte filme superbe la vremea lor, care au servit drept model pentru Avatar. Iar daca deja le-ai vazut esti exclus din club.
Si ca sa dau si exemple concrete pentru ce am sustinut mai sus:
Filmul incepe cu o mini-povestioara care ne introduce in lumea sa. Soldatul Jake Sully a avut un frate geaman, om de stiinta, care a murit. Fiind singurul care era compatibil genetic cu avatarul acestuia, i-a fost oferita posibilitatea de a-l folosi el. Ni se explica bineinteles si ce e un avatar – o fiinta creata prin inginerie genetica, dupa tiparul unui om, insa apartinand unei alte rase, de pe planeta Pandora, si care poate fi controlata prin puterea mintii utilizatorului. Oamenii au astfel posibilitatea sa ii contacteze pe bastinasi intr-un fel ceva mai special, ca unii de-ai lor. Exista si o chichita: Jake are picioarele paralizate, fiind un fost soldat care a decis sa vina pe planeta “ostila” ca urmare a unor motivatii interesante, desi simpliste. Si aici iar nu stiu daca sa privesc banuitor lucrul asta, pentru ca la inceput pe eroul nostru pare sa nu-l prea duca mintea, iar pe parcurs dovedeste ca… de fapt nu, glumesc, Jake nu straluceste niciodata prin inteligenta.
Ramasesem la motivatii: 1. Ceva probleme nerezolvate cu fratiorul decedat. 2. Posibilitatea de a merge din nou, cu ajutorul avatarului. 3. Ideea de a obtine o suma suficient de mare din aceasta misiune, si care sa-i permita sa plateasca o operatie care sa-i redea propriile picioare functionale.
Ajuns pe planeta, i se tine (asta ca sa ni se tina si noua) un curs de bun venit pe planeta, in care i se explica despre ce e vorba. Decorul e o planeta cu un mineral rar si foarte scump, pe care specia umana il vrea cu orice pret. Curios, de extractie nu se ocupa guverne sau uniuni, ci… Compania. Care are la fata locului un director, care la randul lui are in subordine o echipa de cercetatori, foarte multi militari ajunsi mercenari, si probabil cativa muncitori care extrag minereul. Spun probabil, pentru ca desi vedem masinariile care fac asta, nici un personaj “muncitor” nu are vreo replica in film.
Aici a fost prima problema. Sau primele: Nici un pic de background despre Terra. Ce s-a intamplat, ce tehnologie avem de permite calatoria catre alte planete in 6 ore – timp in care cativa dintre calatori sunt tinuti in stare criogenica, cum a fost gasita Pandora, si tocmai locuita de o alta rasa inteligenta, Na’vi? Sunt atat de dese speciile inteligente in univers de isi permite omenirea sa trimita o companie miniera ca sa se ocupe de “diplomatie”? Si de ce naiba in arsenalul oamenilor, care au niste nave spatiale impresionante, nu se afla decat niste roboti (dusi la extrem in asemanare cu masinaria din Alien, din scena care Sigourney Weaver se bate cu regina – Alien fiind regizat de… Cameron, si ceva mai putin cu Goliatii din Starcraft, sau armurile robotizate din Starship Troopers), niste elicoptere micute (si ele foarte cunoscute ca imagine), un elicopter “boss” si un bombardier? Aici cred ca sufera mult Avatar: lipsa de logica.
Si acum, partile ciudate cu personajul Jake (Sam Worthington) integrat in locatie: Daca la inceput nu prea se incadreaza in echipa de cercetatori care foloseste avatare – lucru extrem de contrariant, pana acum celor din echipa de mercenari nu le-a trecut prin cap sa foloseasca avatarele in scopuri militare – cu timpul nu numai ca ii intelege, dar isi risca viata pentru ei. De fapt, nu poti sa pui punctul pe i in ceea ce-l priveste pe Jake Sully, si daca te gandesti bine o sa descoperi ca are o personalitate instabila. E de mirare lucrul asta. In primul rand pentru ca se presupune ca a fost soldat de elita, si disciplina nu e tocmai un lucru cu care sa te joci in domeniul de fata. In al doilea rand, pentru ca oricat de antrenat ar fi ca soldat, nu pot sa cred ca poate folosi un trup nou, dublu ca marime, si cu coada, ca sa o ia la fuga din laborator la prima utilizare a avatarului. Baiatul asta prea le face din prima pe toate. In plus, la inceput alege tabara luptatorilor, pentru ca pe urma sa treaca in cea a cercetatorilor, ca mai apoi sa treaca in cea a extraterestrilor. Si toate astea inainte de jumatatea filmului. Si nu e vorba ca isi tradeaza “rasa”, ci de faptul ca o face fara sa stea prea mult pe ganduri. Si de aici, impresia de ireal, de papusa agatata de sforile regizorului.
Lui Jake i se adauga alte personaje “interesante”:
Dr. Grace Augustine (Sigourney Weaver), in rolul sefei echipei de cercetare, care nu ii suporta pe sefi, dar e nevoita sa lucreze in subordinea lor datorita pasiunii pentru stiinta, insa cu o atitudine de razvratita la pubertate. Un rol practic pe aceeasi reteta ca si cel din Gorillas in the Mist: The Story of Dian Fossey, insa substantial redus ca numar de ingrediente. O actrita de calibrul ei isi face insa mereu treaba si nu ai ce sa-i reprosezi, in ciuda personajului cladit dupa tipar. Asta nu te impiedica sa-ti doresti ca personajele sa aiba ceva mai multa subtanta si personalitate proprie, ca sa eviti monotonia.
Colonelul Miles Quaritch (Stephen Lang), care a pierdut din grad de pe vremea cand era general-locotenent in Gods and Generals, dar care reprezinta un personaj la randul sau clasic, un militar care iubeste conflictul, desi in aparenta incearca sa-l evite, si caruia nu-i pasa cati oameni mor in jurul sau, din propia tabara sau din cea inamica. Lang e de altfel in largul sau in rol de soldat, politist sau doctor. Si ce poate fi mai interesant decat un colonel pur-sange cu ditamai cicatricile, care iti spune cand ajungi la fata locului ca ai mari sanse sa fii ucis, nu in lupta, ci datorita conditiilor locative.
Parker Selfridge, directorul, e interpretat de Giovanni Ribisi, si pare genul de om ajuns in post datorita pilelor sau altor circumstante, fiind groaznic de incompetent si in acelasi timp enervant. La asta ajuta mult si figura actorului, caruia nu-i trebuie mult efort ca sa intre in pielea personajului. De la inceputul filmului si pana la sfarsit, am trait cu senzatia ca daca as fi seful lui si as afla cum s-a comportat in situatiile de pe Pandora, l-as concedia si m-as asigura ca e angajat de concurenta, ca sa-i falimenteze. Nesuferit caracter, insa asta e situatia de multe ori si in realitate.
Trudy Chacon (Michelle Rodriguez) se dovedeste a fi, din sutele de oameni angajati ca mercenari, singura care are constiinta. Care sunt motivatiile ei nu stim, insa ne bucuram. E destul de convingatoare, si asa cum ne-am astepta, e intr-o postura care i se potriveste: pilot de elicopter. Practic, toti actorii au fost pusi in roluri pe care le-au mai facut, si care s-au dovedit ca prind la public.
Nu sunt facute experimente. Poate doar in ceea ce priveste rasa Na’vi, generata in intregime pe calculator, am putea spune ca am dat peste niste actori promitatori. CGI-ul (Computer-generated imagery) este fenomenal. Nu stiu daca poate fi considerat filmul cu cele mai bune efecte speciale din ultimii ani, insa a fost o experienta memorabila.
Ca sa nu o lungesc prea mult, desi e cam tarziu, cred ca inca doua aspecte merita punctate. In primul rand, analogia cu Statele Unite.
– Formarea propriu-zisa, prin inlaturarea indienilor (dupa a caror imagine si cultura sunt construite multe repere ale celor din rasa Na’vi, inclusiv accentul, cu o mixtura adecvata de Elfi adaugata si ea, ca sa fie si pentru fanii fantasy ceva). Stiu, e important sa faci filme care sa ii invete ceva pe cei din public. Si sigur, cand le dai lectii din istorie, e si mai bine. Dar totusi, cand altii au facut asta inaintea ta, de multe ori, poti incerca sa gasesti alte analogii. Eu vorbesc din perspectiva mea acum, probabil, si o sa fac putina discriminare, multi dintre americani nu au avut idee la ce se refera Cameron, si nici nu au vazut filme care au aparut cu destul de mult timp in urma. Asa ca una peste alta, e un film pentru mase.
– Politica de razboi a lui George Bush, tintita direct, folosindu-se exact aceleasi formulari. Lovituri “preventive” si altele de genul. Sa zicem ca in acest caz a fost justificata copierea realitatii si folosirea sa in Avatar. Dar, iarasi, parca ceva mai multa subtilitate nu ar fi stricat. E un copy-paste mult prea evident.
In al doilea rand, ceea ce mi s-a parut un cliseu: din rasa atacatoare vine el, care ii salveaza (sau incearca sa o faca) si li se alatura pentru a-i uni, luptand in cele din urma impotriva propriilor oameni. Am vazut atat de multe filme de genul incat nu prea mi-a placut cursul dat filmului aici. Sunt folosite catre final si elemente din Ultimul mohican, Braveheart si o multitudine de astfel de filme.
Poate vi se pare ca sunt prea carcotas. O fac doar pentru a compensa publicitatea excesiva facuta acestui film. Da, Avatar e un film bun. E chiar excelent din punct de vedere al imaginii, si nu pot decat sa va recomand tuturor sa il vedeti, de preferinta in format 3D la cinema. Merita vazut si numai pentru atat. Insa eu unul imi doream ceva in plus. Filmul a avut potential. Fauna, flora, si in general toate animatiile realizate inovativ si prezentate pe masura au fost subminate de dialogurile si povestea in sine, de multe ori trase de par. Categoric nu merita nota 10. Insa categoric va primi cel putin un Oscar.
Subiecte: Filme, The Light Cinema | Nici un comentariu »
